X
Petrescu C. Ilie. Ca la armată.
Aşa scria pe eticheta gălbuie a cutiei de scrisori. Noi, copiii, îi spuneam
„Tataie” sau „Nea Ilie”. Nu ştiu când s-a mutat în blocul nostru, dar îl ştiam
întotdeauna acolo, vara şi nu numai, pe timpul când vacanţele şcolare erau bune
şi lungi, în balconul său de la parter. Stătea rezemat de balustradă sau pe un
scaun simplu din lemn, fumând celebrele Naţionale şi mai apoi Carpaţi „fără”
(filtru) urmărind joaca gălăgioasă a copiilor. Nu-l deranja zgomotul pe care-l
făceam. Se mai supăra însă pe noi când scăpam mingea în florile din faţa
geamurilor apartamentului de două camere în care stătea împreună cu soţia sa, o
bătrânică cu părul complet alb, tăcută, dar cam rea, cu care nu ne înţelegeam
aşa bine.
Ţăran plecat de cine ştie unde la
oraş, muncise toată viaţa la turnătorie în „uzină”, nu ştiu la care, probabil
la „23 August” sau „Republica”, de unde se alesese cu silicoză, două decoraţii
de „Fruntaş în întrecerea socialistă” şi cu repartiţia în apartamentul de la
bloc.
La început bătrânii locuiau
singuri, dar ulterior a apărut şi un fel de nepot de 5-6 ani, din zona
„decreţeilor”, adică mai mic ca noi, pe care-l chema Cristi, dar noi ii ziceam
Ţupi pentru că era slab şi cam negricios, ca o capră. Ţupi a rămas în cele din
urmă permanent cu ei, îngropându-i unul
câte unul, moştenind apartamentul bătrânilor şi pierzându-l apoi, în zilele
noastre, fiind executat pentru neplata întreţinerii. Ce destin! O altă faptă
bună care n-a rămas nepedepsită.
Când mă gândesc acum la omul ăsta,
mă bufneşte râsul. Arăta, săracul, identic cu Eustace, moşul din desenul animat
cu „Courage, the cowardly dog”, minus ochelarii! Invariabil cu ţigara în colţul
gurii, echipat cu o şapcă a la Nea Nicu, cu o cazma sau cu o greblă în mână,
tot aranja la nişte straturi de flori, pe care dorea să le aducă la rang de
gradiniţă asortată anotimpului. Adusese, nu ştiu de unde trandafiri, stânjenei
şi nelipsitele şi nepretenţioasele tufănele pe care le înşirase într-o ordine
odioasă, în nişte straturi aproximative, după o logică numai de el ştiută.
Aveam să realizez, la un moment dat, că aranjamentul floral depindea foarte
mult de lungimea furtunului pe care-l scotea pe fereastră, seara, ca să-şi ude
opera: plantele mai dornice de apă erau aşezate mai aproape de balcon, pentru a
beneficia din plin de apa necontorizată din bucătaria apartamentului. Pentru
celelalte straturi se cocoşa cărând apa în nişte căldări grele zincate, asta
când nu eram noi pe acolo să-l mai ajutăm. Era prezent la balcon şi când noi,
asudaţi după lungi partide de fotbal sau de 9 pietre şi fiindu-ne lene să mai
mergem la cişmeaua stradală din colţul străzii, de la blocul 34, de unde beam
direct de la ţuţuroi, în căuşul palmelor noastre murdare, veneam cu cârdul,
câte 5-6 şi-i ceream apă. Ne umplea nişte sticle de lapte cu apă, direct de la
robinetul din bucătarie, sticle din care beam toţi, pe rând fără să ni se
întâmple ceva. Iarna se echipa cu nişte pâslari care cred ca aveau cel putin 2
numere în plus şi dădea zăpada de pe aleea de intrare în bloc. Nu-l punea
nimeni şi nici nu-i dădea nimeni bani pentru asta. Aşa simţea el că trebuia
făcut. Aşa se obişnuise şi nu considera munca asta ca pe o corvoadă, ci ca pe o
chestie normală. Mult mai târziu aveam să descopăr, în Anglia, acelaşi lucru:
oameni care, după orele de serviciu, cu forţe proprii, tundeau bălăriile de pe
marginea drumului. Fără să se aştepte la recompense.
Moşul mai îndeplinea o funcţie,
atunci importantă pentru noi: era un fel de adeverinţă vie a preşedintelui
asociaţiei de locatari, domnu` Voicu, atunci când nouă, elevilor ne cereau de
la liceu nişte dovezi cum că am fi făcut muncă voluntară în vacanţă. Voicu îl
chema şi-i cerea să-i spună care dintre noi îl ajutaserăm pe timpul verii să
lucreze oaza civică din dreptul intrării în bloc.
Am trecut recent pe la bloc şi am
revăzut bucata de spaţiu verde. Arăta ca o hartă a nivelului de trai şi de
civilizaţie a timpurilor actuale: plină de gunoaie aduse de vânt sau aruncate
nonşalant pe geam. Adică nimic neobişnuit. Nici iarba nu a mai crescut pe
acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu