Gand pe doua roti

Încurajată, probabil, de timida încălzire a vremii şi poate de un freamăt ascuns al unor hormoni ce trepidează chimic în celule, pe drumurile chinuite ale Capitalei cu şef doctor anasteziat a apărut o specie nouă de vieţuitoare cu sânge cald: biciclistul corporatist.

Acest soi de biciclist, se pare, spun unii mai avizaţi, ar avea două subspecii: biciclistul corporatist de multinaţională (mai rar în natură) şi biciclistul corporatist de firmă normală. Din observaţiile timide (am ochelari şi sunt supraponderal) ale subsemnatului, făcute în traficul de pe Dorobanţi, am observat că prima subspecie, cea de multinaţională este încă slab reprezentată, neterminându-şi încă hibernarea în care s-a folosit de maşina de serviciu sau de taxi.

În schimb, biciclistul corporatist de firmă este din ce în ce mai vizibil! Îl puteţi recunoaşte după echipamentul tip „Decathlon reduceri” pe care-l poartă cu mândrie, chiar dacă e cu două numere mai mare/mic decât ar trebui să fie: bicicleta cu un nume greu de pronunţat, pantaloni strâmţi cu bazon dublat, cască multicoloră, geacă şi hanorac plus ochelari irizanţi, musai un rucsac de mărimea unuia de şerpaş.

Sunt cazuri de specimene care au montate cu măiestrie pe căşti minicamere Tv, care să surprindă multitudinea de expresii faciale de întâmpinare pe care le rostesc alţi participanţi la trafic şi chiar amărâţii de pietoni atunci când se intersectează cu astfel de vietăţi.

Biciclistul nostru luptă permanent pentru supravieţuirea speciei, ghidându-se după principiile evoluţionismului darwinist, deşi după opinia mea de umil observator această evoluţie nu are cum sa se împlinească, eforturile speciei soldându-se, de regulă, la supraconsumul de bandaje ghipsate şi, uneori, la aglomerarea spaţiilor reci de la Mina Minovici.

Astfel, în goana cotidiană către nimic, biciclistul nostru nu se sfieşte să ignore cu desăvârşire tricolorul semafoarelor şi dungile albe simbolice de pe afaltul întins peste străzi de puşcăriabilii din branşă. După unii cercetători, acesta stare de semi-stază s-ar putea datora excesului de Candy Crush Saga ori FIFA 20xx în care bicicliştii noştri sunt experţi şi care (excesul ăsta) îi transportă într-o realitate secantă cu realitatea, un matrix în care orice obstacol se elimină prin trecerea la un alt nivel de joc. Totul asezonat însă cu Moroun 5 (hai că ştiu cum se scrie, dar vreau să fac o aroganţă!) la căşti.

Acum, stimaţi prieteni care pierdeţi vremea, apare o problemă, anume care ar fi speranţa de supravieţuire a subspeciei în condiţiile în care lupta pentru spaţii vitale se va acutiza, direct proporţional cu nivelul topirii gheţarilor şi lărgirii găurii din ozon? Şi nu uitaţi că încă nu au apărut corporatiştii de multinaţională, cu biciclete ţâţă de mâţă, mămicuţele cu coşuleţele de merinde şi scaunelele de copilaşi pe ghidoane, pizza delivery boys – aceşti haiduci fără carte (inclusiv de muncă) pe două rotiţe, cu scutere Made in China, motobikerii cu barbă şi căşti tip nazi, îmbrăcaţi în piei şi latex cu ţinte, foarte corecţi şi ce nu au milă de nimeni şi nimic! Care va fi soarta acestor vieţuitoare din jungla urbană în condiţiile date? Ce facem cu cei care îşi ciocnesc civilizaţia cu noi, sau de noi, ăia ce încă mai avem alte opţiuni de deplasare? Sunt aceste specii ce vieţuiesc pe două roţi alternative viabile la problema îmbătrânirii populaţiei? Ce spun cercetătorii britanici? Ne vom putea adapta ? Ce...