Zile de vacanta in Bucuresti

Am mai ramas cu cateva zile de vacanta pe care mi le petrec (pierd) acasa, intre betoanele carpite de Negoita. Ma uit la jalnica perspectiva pe care mi-o ofera balconul etajului 1: masini prafuite ce se odihnesc pe locuri de parcare obtinute in urma unor grele lupte cu ADP-ul, un tip cu o Dacia Break griulie (!) care vinde pepeni in sistem direct marketing, adica din portbagaj, niste pensionari care trec incolo si-ncoace agitand sacose din panza, personaje de stearsa coloratura vietuind intre doua mandate postale, tipi ce par a avea mult timp liber, pisici costelive cu ochii sticlind siret, praf, gunoaie maturate de vant, muste (or fi tze-tze ?), paianjeni pe picior de emigrare spre alte zari. Nu lipseste zgomotul ambiental: flex, ciocane, tobogane pentru gunoi pe care se arunca sticlele cu dopuri necastigatoare. Lipsesc manelele si asta ori pentru ca este post, ori pentru ca melomanii in cauza lipsesc de acasa.

Dimineata, pe racoare au trecut si alti prieteni din zona: doi tipi care ma anunta in gura mare ca vor lua fier vechi, o echipa vesela de la acelasi ADP care cu niste scule cu multi decibeli tundea iarba, la ora 7,30, gunoierii cu o masina inteligenta ce piuie cand da cu spatele, o doamna distinsa, inalta care vorbeste singura, o fata, scunda si grasa care vorbeste singura (nu cred ca vorbesc una cu alta) si noul vecin cu noua lui motocicleta, pe care o invidiaza Cezara, starnind toate alarmele masinilor prafuite de care am amintit. Dar nu mai dureaza mult si voi reincepe serviciul. Totul va intra in normal. Ce frumos a fost si anul acesta in concediu!