vineri, 23 august 2013

Din cazarma (3)

Am ajuns cu povestirea la momentul examenului de admitere. Dupa terminarea bac-ului a venit momentul cheie: hai la examen la scoala de ofiteri. Examenul se tinea pe parcursul unei saptamani si nu aveai cum sa parasesti incinta scolii. Era si asta o proba, un test psihologic, pentru ca unii nu se puteau obisnui cu restrictiile si paraseau examenul in 1-2 zile de la inceperea probelor. Scoala era (si este) undeva pe Soseaua Morarilor, intre Bd. Basarabia ( pe atunci se numea Muncii) si Pantelimon. Cand ne-am adunat, toti candidatii si am vazut in stanga si dreapta mea doar barbati in toata firea sau baieti in uniforma de militar in termen, pe langa care eu eram un mucos de 18 ani, mi-a cam trecut entuziasmul. Erau foarte putini cei admisi sa dea examenul direct dupa terminarea liceului ! Entuziasmul s-a prabusit de-a dreptul cand am dat nasul cu stilul de viata al cazarmii: scularea la ora fixa, curatarea locurilor in care erau dormitoarele ( 6 insi intr-o camera), toaletele, curtea etc, celebra mancare "de la cazan" despre care o multime spune ca e nemaipomenita, dar eu va spun ca era o mizerie si grobianismul elevilor din anii mai mari, cu care interactionam.
In fine, o mare parte dintre probe le-am dat la actuala Academie de Politie: proba de 1400 m, gimnastica, aruncarea greutatii, sariturile. La tractiuni, cred ca i s-a facut mila celui care le numara, pentru ca din cele 10 obligatorii, eu n-am facut decat 5, dar el a bifat ca le-am facut pe toate ! Eram intr-o forma nemaipomenita, de sahist ! Probele astea au cernut destui dintre candidati. Apoi a urmat o alta vizita medicala, de unde au mai disparut unii, in asa fel incat la sfarsit, la probele scrise, am mai ramas cate 2 pe un loc! Acum venea greul: la romana ma descurcam, la fel si cu economia politica, dar cu matematica era o problema! Am mizat pe bafta de la bac, dar nu mi-a iesit: mi-a picat ceva ce nu prea aveam habar (de fapt, nu aveam habar de 75% din materie). Mi-aduc aminte de examenul scris: stateam cate unul la o masa, mustele bazaiau, era cald, noi eram obositi, n-aveai cum sa copiezi, la supraveghere erau niste ofiteri nu foarte binevoitori, ce mai, greu. Ceea ce n-am aflat eu decat foarte tarziu, era faptul ca lucrurile nu erau intamplatoare, incepand cu aranjarea in sali si cu supraveghetorii: indicatia nescrisa era ca cei care proveneau din familii de militari, in caz de nevoie, sa fie sprijiniti sa treaca de examen: si la matematica era nevoie de sprijin! Dupa ce supraveghetorul a vazut ca 90% dintre noi ne uitam pe pereti cu pixul in gura, dupa deschiderea subiectelor si trecuse aproape o ora, a intrat in panica. A dat discret un telefon si a aparut in sala un lt.colonel, un tip bonom, mai in varsta. S-a uitat pe subiectele afisate, la noi care ne uitam la el ca boii, a dat ochii peste cap, cred ca l-a injurat pe ala care facuse subiectele si a iesit. Brusc, l-a lut o crampa si pe supraveghetor si a iesit si el, dar degeaba ca nu stia nimeni sa rezolve subiectele. Dupa ce s-a intors si avazut ca noi nu "miscasem" nimic, iar l-a luat disperarea. A urmat alt telefon discret si a aparut un ofiter inginer care ne-a intrebat daca stim sa rezolvam subiectele. Tacere. Descurajat, ne-a dat unele indrumari, sa reusim sa ajungem la liman. Nota cea mai mare a fost 7, la proba asta.
La sfarsit ne-au adunat pe toti si ne-au comunicat numele celor 40 de admisi, printre care si eu. Urma sa fim promotia 1981, a treia dintre promotiile care terminau la Bucuresti. Si de aici incepe totul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu