CAIETELE BĂTRÂNULUI

Aş fi preferat să scriu pe hârtie. Chiar pe un caiet, de „dictando”, studenţesc sau tip A4. Numai că n-ar avea cine să facă transcrierea, hârtia este mai perisabilă (se poate spune aşa?) decât memoria digitală şi ar dura şi foarte mult: până găsesc pe cineva dispus să le transpună, până se fac corecturi, altă tehnoredactare...prea mult timp şi s-ar putea să-mi piară cheful.

Nu ştiu acum foarte bine de ce fac asta. Poate e o toană, poate e ceva care a existat întotdeauna în genă, cuibărit acolo, între formulele ciudate ale proteinelor şi acizilor cu nume imposibile.

Poate e o dorinţă refulată, un ceva neîmplinit, copilăresc şi care şi-a găsit tocmai acum să se răzvrătească şi să iasă la lumină. Sau poate e doar teama. Teama de a nu fi dat uitării prea repede, pe vecie, după ce se va trage linia socotelilor. Şi regretul pentru faptul ca voi rămâne un necunoscut pentru copiii mei, un necunoscut a cărui figură se şterge încet şi implacabil spălată de valurile vieţii şi ale timpului, timpurilor.

Dramatic?  Patetic?  Teatral?  Eh, un pic, probabil ca efect al deprimantei ceţe care acoperă acum Bucureştiul.

I

Bătrânul. Aşa-i zicea mama bunicului patern. De fapt, îl chema aproape ca pe mine: Petre. Petre Negoescu. Un tip original, îmbrăcat întotdeauna impecabil, cu lavalieră şi borsalină care trăia, chiar şi atunci în vremea copilăriei mele, în afara timpului său. Nu cred că avea mai mult de cele 4 clase, suficiente şi corespunzătoare nivelului de început de secol XX balcanic, pentru cei care nu aspirau decât să fie mici meseriaşi. Şi asta şi era: un fost mic meseriaş, frizer, ori cum spunea el, „bărbier”, tot fost posesor de o amărâtă frizerie şi de mandolină, pe la Sulina timpurilor lui Jean Bart (pe care bunica, pe numele ei de „domnişoara” Maria Spiru Orcula, îl afurisea pe greceşte să nu înţelegem noi copiii ce spune, ori de câte ori îi auzea numele).

Bătrânul o cunoscuse pe bunică-mea tot la Sulina, în timp ce-şi făcea serviciul militar ca marinar. Nu ştiu ce se întâmplase, ce fel de dragoste fusese, dar Bătrânul o „răpise” de acasă pe Maria, ce avea doar 15 ani pe atunci, spre disperarea „Bunelului”, străbunicul, care pe vremea aia era posesor de pilotină[1] şi i se spunea „Barba Capitano” ca de altfel fiecărui barcagiu ce avea orice ambarcaţiune putea sa plutească şi avea vâsle şi se putea deplasa pe apă.

Spiru (Spiros) Orcula era originar din Grecia, de undeva din zona Pireului şi se stabilise nu ştiu cum şi de ce în colţul de Rai ce era Sulina de atunci, aflată sub administrarea Comisiei Europene a Dunării[2]. S-au mai pastrat doua-trei fotografii ale timpului arătând o casă înnecată în verdeaţă şi nişte feţe emoţionate, desprinse parcă din filmele mute ale copilăriei cinematografului.

A urmat o nuntă a cărei unică mărturie – certificatul de căsătorie a ajuns până la mine, îngălbenit destin caligrafiat caraghios şi impozant, singur testimoniu palpabil al formării familiei mele. Au urmat copiii, nu mai stiu câţi, sau câte fete şi câţi băieţi, dar când m-am născut eu, nu mai erau în viaţă decât doi: tata şi unchiul meu, Costică, ofiţer superior în fostul Comandament al Pompierilor.

Familia bunicii s-a tot mutat: pe la Tulcea, unde s-a născut tata, pe la Costeşti, în Argeş, în Piteşti pe unde mai sălăşuiau împraştiate rudele bunicului şi mai apoi la Bucureşti, punctul terminus al viselor dar şi al agitaţiei vieţilor lor.

Bătrânul trăise „periculos”: beţii, bătăi în cârciumi şi probabil dese escapade pe la casele cu felinar roşu la poartă. Pentru că se considera mare crai, i se păruse la un moment dat că avea urechile cam mari şi cam inestetice, aşa că a facut, cine ştie unde şi cine ştie cum, o operaţie de „ajustare”. Rezultatul ? Surzise lemn la una dintre urechi, numai ştiu la care, afecţiune ce se complicase în timp afectând şi cealaltă ureche. Acum viaţa nu-i mai permitea decât aventura unor pateuri mâncate pe furiş, la „varice”, la fostul Polar din apropierea Pieţei Romane. După ce batea tot Bucureştiul pe jos, dar îmbrăcat la patru ace se întorcea în cămăruţa din Str. Traian 70 A unde îl aştepta bunica. Îl intampina cu urări în greceşte în care-i amintea că plecase de 5 ore să ia nişte ulei sau brânza şi venise fără nimic în plasă, dar şi fără banii de coşniţă.

„N-am găsit Mario”, zicea spăşit fostul cavaler pe care timpul îl transformase într-o glumă.

„N-ai găsit Petrică, dar cu firimiturile astea de pateu pe rever ce-i ?”

„Care? N-am mâncat nimic”.

„Mai bine mâncai otravă!” Şi urma ceva în greceşte. Dur.

„Ce-ai zis ? Ai zis ceva de rău, nu-i aşa ?”

„Nuuu ! Numai de bine !”

N-a mai rămas nimic din toate acestea. Până şi urnele cu cenuşa lor, depozitate în sediul fostului Crematoriu Cenuşa s-au pierdut. Strada pe care locuiau a fost demolată, timpul a vindecat toate rănile şi a şters mai toate imaginile amintirii lor. Paradoxal, dar la Sulina, în Cimitirul Maritim cel înjumătăţit de drumul spre plajă, mai era vizibil, cel puţin acum câtva timp, mormântul străbunicii, Maria Orcula.

Acum, eu sunt Bătranul. Minus viaţa aventuroasă. Am dreptul la acest titlu fiind singurul bărbat din generaţia mea care mai are o legătură oarecum conştientă cu vremurile acelea. N-or să se supere pentru asta verişoarele mele. Nu-i aşa?

---

[1] Pilotina este o ambarcaţiune de mici dimensiuni cu care se conduce pilotul la bordul navelor ce intră sau ies dintr-un port.

[2] Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938) a fost un organism internațional înființat după încheierea Războiului Crimeii și semnarea Tratatului de pace de la Paris, pe 18/30 martie 1856 și care stabilea neutralitatea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și libera circulație pe Dunăre.

Incercare de motto

“Un jurnalist il intreaba pe un psihiatru cum deosebeste un nebun de un om cu mintea intreaga.
Doctorul raspunde: îi pui urmatoarea intrebare: ai la dispozitie o cana si o galeata. Cum golesti o cada plina cu apa?
Evident, cu galeata, a raspuns jurnalistul.
Gresit. Scoti dopul de la cada…”




MANIPULARE, SAU ARTA CONVINGERII ?
Partea I


"Manipulare": pentru multi dintre noi este un cuvant tabu si poate pe undeva, grosier. Preferam sa folosim denumiri mai “fine” cum ar fi: influentare, negociere sau convingere. Manipularea reprezintă acţiunea prin care un actor social (persoană, grup, colectivitate) este determinat să gândească şi/sau să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune şi distorsionând intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie. Diferenţa dintre manipulare şi persuasiune constă în faptul că actorul social persuadat cunoaşte intenţia celui care foloseşte această tehnică pentru convingere, pe când în manipulare cel manipulat nu este conştient de intenţia celui care se foloseşte de acest proces de convingere. Va suna cunoscut ?
Clasificarea manipulărilor
În funcţie de amplitudiea modificărilor determinate într-un anumit context social, un tip destept pe nume Philip Zimbardo clasifică manipulările după cum urmează:
manipulări mici - determină modificări minore în situaţia socială, dar pot avea şi efecte ample, neprevăzute; 
manipulări medii - determină modificări importante ale situaţiei sociale, cu efecte ce pot depăşi dramatic aşteptările, dat fiind că puterea de influenţare a conjuncturilor sociale asupra comportamentului uman e subevaluată; 
manipulări mari - influenţează întreaga cultură în care trăieşte individul, sistemul propriu de valori, comportament şi gândire.
In care categorie v-ati incadra din perspectiva recentelor evenimente ? 
Tehnici de manipulare
R.V. Joule şi J.L. Beauvois identifică trei tehnici de manipulare:
amorsarea - se referă la perseverarea într-o primă decizie, aparent puţin costisitoare (luată în lipsa informaţiilor complete) atunci când persoana "amorsată" ia o a doua decizie, de data aceasta în perfectă cunoştinţă de cauză. 
piciorul-în-uşă - se referă la obţinerea de la persoana vizată a unui comportament iniţial neproblematic şi preparatoriu, a unei mici concesii în împrejurări care facilitează comportamentul favorabil. Ulterior se adresează o nouă cerere individului, însă de data aceasta mult mai costisitoare şi care altfel nu ar fi fost realizată spontan. 
uşa-în-nas - se referă la prezentarea prealabilă a unei cereri exagerate, dificil de acceptat, pentru a introduce ulterior o cerere care să pară moderată în raport cu prima şi să aibă, astfel, mai multe şanse de a fi acceptată. 
Manipularea ca instrument de lucru 
Putem afirma ca exista  o manipulare pozitiva si o manipulare negativa. Daca luam exemplul unui cutit vedem ca il putem folosi la o sumedenie de activitati normale in viata de zi cu zi sau il putem folosi pentru a ucide ! Oare putem spune ca avem de-a face cu un cutit neetic? In niciun caz. Etica este data de cel care il foloseste, nicidecum de cutit in sine. La fel este si cu manipularea, nu putem afirma sub nicio forma ca aceasta ar fi un bine sau un rau in sine!  Distingem, dupa scopul in care este facuta, urmatoarele categorii de manipulare: 
Manipulare numai in interesul celui care o exercita (manipulare negativa);
Manipulare in interesul persoanei manipulate (manipulare pozitiva);
Manipulare care are ca scop satisfacerea ambelor persoane (manipulare dublu pozitiva).
Manipularea in viata de zi cu zi

Cu toate ca ne este mai comod sa plasam uneori manipularea numai in cadrul primei categorii, realitatea de zi cu zi ne arata ca avem de-a face cu toate cele trei categorii. Daca se doreste sa convingi pe cineva de un anumit lucru trebuie sa se foloseasca toate tehnicile cunoscute. In cazul in care este executata in mod desavarsit, pe toate cele trei linii principale: verbal, nonverbal si paraverbal, manipularea nu are cum sa nu reuseasca.
Manipularea in politica
Se afirma adesea ca dl. X candidat sau dl.Y candidat incearca sa ne manipuleze. La ce ne gandim atunci cand spunem acest lucru ? Multi dintre noi probabil se gandesc ca persoanele respective vor sa “prosteasca” publicul. Intr-adevar, aceasta formulare arunca manipularea intr-un context negativ, chiar derizoriu in sensul ca am fi niste oameni fara vointa si putere de intelegere.  Realitatea este putin diferita, dar nu neaparat opusa situatiei prezentate, anume ca fiecare dintre cei doi candidati incearca sa manipuleze. Ambii se folosesc de cele mai fine unelte si incearca conform definitiei manipularii sa exercite acest lucru intr-un mod desavarsit. Firmele de consultanta vin si pun umarul in sprijinul acestui demers, iar concluzia este simpla: cine manipuleaza mai bine, castiga mai multe voturi. Poate am exagerat putin facand abstractie de persoanele in cauza, de profilul moral al acestora, insa si construirea acestui profil, moral sau profesional, este un rezultat al manipularii. Concluzia este simpla: manipularea in politica, la fel ca si in viata de zi cu zi, exista la tot pasul. 
Daca punem acum problema interesului nostru, a celor care suntem manipulati, prin actiuni, fapte, lucruri sau fenomene ale celor care le genereaza putem spune ca avem de-a face cu manipulare pozitiva atunci cand interesul nostru ne este atins, iar cu manipulare negativa, atunci cand este doar in interesul lor. Uneori problema este abordata putin diferit in cazul manipularii si anume, unii dintre noi spun ca am avea de-a face cu manipulare atunci cand nici nu-ti dai sema ca cineva te-a dus intr-un anumit punct. 
Cu alte cuvinte, manipulatorul te face sa actionezi intr-un anume fel fara sa-ti dai seama. Si aici avem de-a face cu manipulare, chiar cu o forma avansata de manipulare. Apare insa imediat intrebarea: in interesul cui se exercita aceasta manipulare? Raspunzand la aceasta intrebare se poate afla cu ce tip de manipulare ai de-a face.

Inervatia zilii

Am decis, spre amuzamentul meu sa reiau scrisul pe blog. Si o sa scriu acum despre unele lucruri care ma deranjeaza. Zilnic.

Azi despre niste buloaie plantate de un mare arhitect in viata pe marginea Bulevardului Magheru, de la fosta Casata pana la Piata Romana. Imbecilul care s-a gandit la solutia asta si imbecilii care au aprobat-o au plantat buloaiele inclusiv in statiile mijloacelor de transport in comun. Astfel, daca esti grabit, ai dioptrii mari, esti un visator incurabil sau pur si simplu esti un bou si nu vezi pe unde mergi, ai toate sansele sa-ti rupi din membre + un gat coborand din autobuz direct pe buloi sau incercand sa penetrezi usa de urcare in Mercedes-ul Citaro. Mi-am adus aminte ca la Universitate nu au mai avut buloaie si au pus abatize (va las sa cautati cuvantul !). Efectul e similar.

Cica servesc impiedicarii ( !!!) parcarilor alandala de masini. « Nu stiu daca e bine, domnu` chestor… » cum zicea un tip mai demult.

Operatiunea Valkyrie si soldateii de duminica

Am primit zilele trecute o postare pe contul meu de Facebook, exprimata ce-i drept destul de „colorat” referitoare la ce-ar mai putea face autoritatile, in caz de nevoie, pentru mobilizarea la o adica a rezervistilor. Imediat dupa ce mi-am exprimat un like la postare am primit un raspuns super taios din care rezulta ca, intr-o situatie belicoasa rezervistii apara tara, valorile nationale nu guvernarea ! Oare asa sa fie ? Sa zicem ca da. Dar la care rezervisti se va face apel ?

La 23.01.2006 a fost desfiintat serviciul militar obligatoriu in Romania, ultimii militari in termen facand parte cel mai probabil dintre cei nascuti in 1985-1987, care acum au 27-29 ani. Adica exact varsta fortei de munca exportate copios in Spania, Italia si Cipru. Petre Roman spunea la un moment dat ca renuntarea la serviciul militar obligatoriu a condus la ridicarea profesionalismului militar dar  a afectat legătura emoţională dintre popor şi armata  naţională. Această idee este împărtăşită şi de experţi din Spania, Franţa sau Germania. Aşa s-a ajuns sa dispara din doctrina concepţia strategică militară de apărare a teritoriului cu si de întregul popor, aşa s-au distrus conceptele de autoapărare şi autogospodărire, aşa au ajuns ca depozitele de munitii sa fie pradate chiar de catre cei care trebuia sa le pazeasca. Conceptul de nationalism militar s-a metamorfizat intr-unul de „afaceri strategice”, panamale cu terenuri sau Motorola. Militarii profesionisti de astazi dau mita ca sa ajunga pe fronturile de prin Irak, Afganistan, Croaţia, Serbia sau oriunde se impune. Populam focarele de conflicte începute de altii, apoi despicam firul in patru că  pe militarii romani  nu-i intereseaza ce se intampla in bransa lor acasa, fiind prea ocupati sa-si numere solda in USD impartita cu alţii.

Cum ii va strange autoritatea pe cei de care va avea nevoie si de unde ? Au mai trecut acesti oameni pe la centrele de evidenta ? Ori se bazeaza pe cei de 50-55 de ani care au facut deja armata sau provin din armata, dar care acum nu mai stiu care le este statutul: rezervisti sau asistati social ? Am parcurs Internetul in cautarea unor comentarii pe tema aceasta si m-am ingrozit de punctele de vedere exprimate: misogini, fanfaroni, idioti de ambe sexe carora tastaura le permite orice emit cugetari din obscuritatea mintilor spalate la TV de orice urma neuronica.

Pe dumneavoastra domnilor/doamnelor analisti de varsta buna, o sa va stranga cu arcanul, ca la 1914 si o sa reprezentati baza pentru ceea ce se numeste carne de tun (racheta, grenada, bomba sau altceva care zboara fara sa fie vazuta si-ti cade in cap intrandu-ti silentios pe geam, pentru ca adaposturile exista doar pe hartie, le-am facut boxe de muraturi).

Ori aveti impresia ca se vor duce sa faca armata Poponet, Pepe, Maruta. Sau credeti ca o sa se mobilizeze niste contingente de bulgari sau unguri sa va stea drept pavaza, trimisi de uniune. Si stiti cum o sa fie ? Simplu: veti face repede-repede o asa zisa instructie de baza si vi se va pune o stampila de aprobare si gata. Ca acum conflictele nu mai dureaza cu anii. Se fac din butoane si pe calea undelor. Si o sa va intoarceti stimabililor de pe front sub forma de statistici, la capitolul minus.

Asta daca n-o sa apara un von Stauffenberg care sa stie cum sa gaseasca si sa mobilizeze si adevarata armata de rezerva...ceea ce nu cred pentru ca n-avea cine sa-l nasca.

Domnilor, am ratat clipa!

Stateam astazi, intr-una dintre putinele zile linistite din ultimul timp si ma gandeam la telefonul primit in cursul diminetii de la un prieten din tinerete. M-a anuntat, printre altele ca, pe sest, s-au mai facut avansari in ministerul pe care, din fericire, l-am parasit inainte sa ma abandoneze el. Printre gloriosii luptatori cu somnul de birou si angoasa locului de parcare care au dobandit titulaturi pompoase, in urma victoriilor de carton sau alcov am numarat si pe doamna Kommissar X,  pe care am cunoscut-o pe cand imi servea ciorbita si omleta la bufetul zis, pe vremuri, "A", unde mancau cei de la etajul I, pe unde erau cabinetele ministrului si ale secretarilor de stat.

Extraordinar ! Cata dreptate avea Napoleon ! In ranita fiecarui bucat....pardon, soldat este cate un baston de maresal ! Sau un tel de comisar ! Cata fericire pe corpul politienesc sa se stie condus, maine-poimaine in razboiul Crimeii de doamna salatelor orientale si a feliilor de salam ! Cat timp si energie am irosit in scoala militara si pe la unitatile unde am lucrat. Iata cum momentul si o universitate facatoare de diplome reusesc sa niveleze (ba chiar sa tavalugeasca, cum ar spune prietena mea, Nela) carierele noastre. Exceptional ! Iata ca se poate ! As vrea sa fiu suficient de sanatos si lucid sa prind momentul in care doamna in cauza va fi si chestorita. Cu stampila si semnatura care decid soarta unora si altora.

Ca bine zicea Sararu: "Domnilor, am ratat clipa !" Pacat insa de faptul ca nu numai eu am ratat-o...

Vecinul meu de la etajul I, Petre Sabadeanu (2 noiembrie 1933 – 12 mai 2008)

S-a nascut in Santana de Mures, pe 2 noiembrie 1931. Avea o voce frumoasa, clara, puternica, iar parintii lui au vrut sa-l faca ofiter sau preot. Profesorii l-au sfatuit insa sa mearga la conservator.

Trebuie spus ca Petre Sabadeanu fiind o fire independenta, nu a urmat sfatul nimanui, ci a dat examen la... Facultatea de Agronomie din Bucuresti. Dupa absolvire a lucrat un an la IAS Stalpu din Buzau si in presa tehnico-stiintifica, iar in 1974 s-a transferat la Institutul de Economie Agrara. Autor a peste 100 de lucrari stiintifice publicate, cantaretul de muzica populara avea doctoratul in stiinte si a fost presedinte al Societatii Romane de Istorie si Retrologie Agrara.

Considerat a fi fost primul interpret de muzica populara care a dus pe scena folclorul  din Valea Muresului, Petre Sabadeanu, a debutat ca solist vocal la festivalurile folclorice studentesti organizate generos intre 1956-1960, castigand patru ani la rand Premiul I pe tara. Folclorul pe care il aborda, era unul autentic, fiind cules din zona respectiva, iar prin interpretarea lui a incercat sa-l faca cunoscut in tara si strainatate, adaugand cate ceva din personalitatea sa. Era foarte apreciat de catre fostul prim ministru al acelor timpuri, Ion Gheorghe Maurer care-l invita frecvent sa cante la receptii sau intr-un cadru privat. Parca-l vad si acum, mereu zambitor, vorbind cu toti copii din fata blocului, cum se indrepta spre Mercedesul oficial care-l astepta in bulevard sa-l duca unde era asteptat sa cante. Dar cea mai puternica amintire pe care o pastrez despre omul acesta este legata de cadoul pe care mi l-a facut, nu mai stiu in ce context, pe cand aveam 7-8 ani: un pistol de cowboy, cu capse si teaca adus din Germania ! Ceva nemaipomenit pentru timpurile acelea si un lucru pe care parintii mei nu aveau cum, sau de unde sa mi-l cumpere.

Primele inregistrari la Radiodifuziunea Romana dateaza din anul 1959. Din 1962 face inregistrari si la Televiziunea Romana. A inregistrat primul disc in 1963, la casa de discuri Electrecord urmat apoi de inca 14 discuri de vinil, 10 casete si mai spre zilele noastre, de 3 CD-uri. A participat la festivalurile internationale din Lille, Atena, Dijon, Belgrad, Viena, in perioada 1962-1973. La Montrejeu, in 1973, a fost distins cu Marea Diploma a Amicitiei si cu Emblema de Onoare a orasului Brains. Diferite ordine si medalii nationale a primit si in perioada 1951-2004, iar in 1964 a fost aplaudat la scena deschisa cand, la Atena, a cantat in limba greaca un cantec de Mikis Theodorakis. In cadrul turneelor intreprinse in strainatate a avut satisfactia deosebita de a fi felicitat de importante personalitati ale vietii artistice de ieri, precum: Demis Russos - Franta, 1962, Maurice Chevalier - Franta, 1968, si Tino Rossi - Italia, 1970.

Cantaretul a fost un familist convins. Locuia intr-un apartament de trei camere impreuna cu sotia si soacra sa. Avea doi baieti, Dragos si Cosmin, dintre care unul (bunul meu prieten Dragos, care acum ar fi avut 52 de ani) a decedat inca inaintea lui, cred ca prin anul 2003.

A trecut si el la cele vesnice la 12 mai 2008. In cei peste 40 de ani de activitate neintrerupta a publicat 20 de carti, la diferite edituri, peste 300 de articole in reviste de profil si a sustinut peste 500 de referate stiintifice la diferite simpozioane si sesiuni stiintifice, in tara si strainatate, in domeniul economiei agriculturii si dezvoltarii rurale.

Mai stii?

Mai stii? Tii minte? Eu da. Stiu totul: de la soarele de supernova din ochii mamei tale atunci cand te-am conceput, de la asteptarea marcata de schimbari de tot felul a venirii tale, pana la frica din acel moment, stiu si traiesc clipele petrecute in vechea masina albastra pandind momentul ce nu se mai anunta, vad si acum chipul tau, amestec de uman si altceva in primele momente dupa ce ai respirat.Dar imi aduc aminte si de momentele de disperare: goana dupa bani, compromisurile, prietenii care mai de care: unii care au inteles, altii care nu, faptul ca viata o cotise, vad si dorinta de a avea tu ceea ce noi, ea si cu mine, doar ne inchipuisem ca exista. Imi reamintesc groaza vazand mercurul termometrelor cum crestea cand boala se instala in trupul tau. Simt si acum disperarea cu care asteptam doctorul si solutiile lui. Am trait durerea sutelor de injectii pe care ti le faceau zecile de madame, pe bani buni, pana ce devalizati si exasperati, a inceput sa ti le faca mama ta, cu infinit mai multa grija si pricepere. Traiesc si acum momentele vietii tale de pana cum: scoli, alte scoli, iar scoli, iti cunosc (chiar daca tu nu crezi) dorintele si aspiratiile. Incerc sa te feresc de greutati, si eu si cea de langa mine. Ii vad si pe cei care acum nu mai sunt, cum se bucurau de fiecare clipa cu tine, asa in felul lor, mai pe placul nostru, mai putin asa cum am fi vrut noi. Si iar vad momentele de cumpana, intrebarile, framantarile, cautarile, modurilor, oamenilor care ar putea sa faca ceva sa iti fie mai bine, sa te simti mai bine, prin care sa-ti aratam mai clar dragostea  de care nu ai fost lipsit, copile, niciodata. Nici macar atunci cand am fost in genunchi (stiai ca am fost ?) si credeam ca totul s-a prabusit in jurul nostru. Vad in privirea ta ca nu esti gata sa iei in piept lupta pentru ziua de maine. Noi vom fi insa langa tine. Cu micile amanunte ale vietii: dragoste imensa, grija, caldura, preocupare, mila si lista poate continua...Toate ti le vom da. Mereu, chiar si dupa ce vom pleca. Sa fii sigur de asta copile, copila !