Vorbe
„Prietenie înseamnă să fii alături
de cineva nu când are dreptate, ci când greşește.” — André Malraux.
Aducem ȋn discuţie,
aproape zilnic, subiecte ce se referă, mai direct, sau mai pe ocolite, la
PRIETENIE. Ce este prietenia? O relaţie a la Castor şi Polux? Eminescu şi
Creangă? E doar aşa, o vorbă mare, sau se referă şi la un pic de chimism ce ar
trebui să apară ȋntre două fiinţe chipurile ȋnzestrate cu inteligenţă? Otilia
Poiană de la Empower Romania[1]
spune, foarte frumos de altfel, despre prietenie că „este ceva profund care nu ar trebui rostit cu atâta uşurinţă.”
Ȋn ceea ce mă priveşte
am fost ȋntotdeauna un prieten prost. Prost de bun. Cedez mai mereu, nu vreau
să deranjez, mi-e ruşine să cer chiar şi ȋn situaţia ȋn care ar trebui să o
fac. Ȋn copilărie „prietenii” ȋmi luau din jucăriile mai acătării şi le stricau
ca „din greşeală”. Nu ȋi „pâram” mamei, sau tatălui meu (pe care ȋl ştiam mai
nestăpânit ȋn reacţii) şi luam asupra mea paguba, vina: „Altădată să ştii că nu
mai pupi tu să-ţi iau...(nu ştiu ce)!”- venea răspunsul părinţilor. Şi chiar se
ţineau de cuvânt.
Am crezut că ştiu câte
ceva despre cum, când şi cât să-mi fac prieteni, pe măsură ce ȋnaintam ȋn vârsta.
Nu e ȋnsă chiar aşa. Ȋn mediul modern (nu găsesc alt cuvânt!) ȋn care de nevoie
mă aflu, prietenia este o noţiune care pur şi simplu nu există ȋn forma sa
adevarată. I se spune fals: spirit de echipă, inter-relaţionare, orientare spre
valori comune. Sau au alte definiţii, mai exotice, ȋn romgleză. Nu, nu există
decât o „supă primordială” uşor ȋncălzită ȋn care plutesc diferite ingrediente:
ambiţii refulate, interese personale şi nu numai, defulări, secrete de alcov,
mizerii zilnice, vise diluate, bucăţi de vieţi ȋncurcate, rele şi răutăţi şi
parcă am văzut şi ceva ură. La serviciul numit şi job nu există prietenii, ci
numai comuniuni de interese ori intersecţii ale lor. Vremelnice, ca nişte
baloane de săpun. Vai de cel care se lasă ȋnşelat de culoarea frumoasă a
vorbelor şi are impresia că leagă o prietenie, din aceea care nu are finalizare
copulaţională, hetero sau nu.
Am mai legat cateva
relaţii de-a lungul vremii. Eu le-aş fi vrut să fie chiar prietenii, dar şirul
evenimentelor ȋmi arată că nu este nici ȋn aceste situaţii vorba de aşa ceva. Nu
m-am dezis nici ȋn acest stadiu: port
semnul fraierului ȋn fruntea lăţită de anii care mi-au rărit părul şi
imunitatea, mai mult ca sigur pot fi „citit” prin ochii ce ȋntotdeauna privesc
chipul persoanei din faţa mea. Ȋncuietoarea sufletului meu este, probabil, prea
slabă, ori eu nu mai am combustibilul necesar să nu mă las „accesat”. Am
investit şi ȋn aceste relaţii bunăvoinţă şi ȋncredere, apreciere, respect,
discreţie, timp şi nervi, am riscat ȋn numele acestei aşa-zise „prietenii” care
nu este, din păcate decât o relaţie politicoasă şi rece, calculată. Ȋncă un
motiv pentru care voi mai ȋnchide un cerc ȋn jurul meu şi pentru care voi ȋncerca
să fiu mai atent cu mine, pentru mine.
P.S. Aflu că ȋn
Argentina există chiar şi o zi a fraierilor: 27 iunie. O s-o sărbătoresc la
dublu pentru că pentru mine 27 iunie mai are o semnificaţie, dar nu sunt chiar
atât de fraier să v-o spun!
[1]
Este o organizaţie non-profit dedicată 100%
educaţiei non-formale, dezvoltării personale şi profesionale. Ȋsi asumă
misiunea de a susţine toţi oamenii care au nevoie de educaţie non-formală ȋn
procesul lor de atingere a obiectivelor personale şi profesionale prin facilitarea
accesului la informaţii esenţiale, abilităţi cheie şi instrumente educaţionale
de top pentru dezvoltarea personală şi profesională.
