Din cazarma (4) si ultimul
Initial am zis ca nu voi mai posta nimic pe blogul pe care-l urmaresc doar vreo 2 persoane. M-am razgandit pentru ca vreau sa vad daca ma plictisesc cu exercitiile mele de memorie. Cezara spune ca nu stiu sa ma promovez pe FB, dar cred ca, de fapt, scriu despre lucruri care astazi nu mai intereseaza pe nimeni. Oricum, declar ca voi scrie, in continuare, doar asa...pentru mine.
Hai sa va povestesc o alta faza de cazarma, cam cum decurgea un examen de la scoala militara. Mai intai vreau sa va spun ca se facea carte ca lumea. Adica mult mai mult decat si-ar fi inchipuit cineva din exterior ca s-ar putea face intre zidurile anoste ale unei institutii de invatamant militare. Dar sa revin. Aveam o materie de curs care se ocupa cu invatarea caracteristicilor tuturor tipurilor de masini de pompieri aflate in uz. Si nu erau putine. Cum naiba sa inveti la toate masinile alea: lungime, latime, inaltime, greutate, garda la sol, ce instalatii aveau montate, cata apa sau alte substante incarcau, consumuri de carburant etc. Era dificil. Bineinteles ca s-a gasit o solutie salvatoare. Cu complicitatea subofiterilor tehnici auto care deserveau acele masini, plasam in locuri bine ascunse ale caroseriei "sfintele fituici". Unde se putea, unii mai si scriau direct pe tabla masinii, cu creionul datel tehnice ale acesteia. Examenul decurgea cam asa: in ziua si la ora stabilite, erau scoase din garaje si aliniate ca la parada, cu toate usile, capacele, chepengurile posibile deschise masinile alese de profesorul nostru (un proaspat capitan caruia toti ii ziceam, pe sub ascuns, desigur, Georgica - desi pe el il chema Viorel !). Se faceau niste bilete cu subiectele alese, treceai pe la masa "comisiei", luai un bilet si apoi aveai cam 6-7 minute sa te duci la masina si sa te pregatesti de raspuns. Minute in care erai disperat sa gasesti fituica ascunsa sau mesajul scrijelit. Asta daca nu cumva cineva, inaintea ta, lua cu el hartia salvatoare sau, asa de chestie, stergea ce era scris cu creionul ! Dupa studiul intens al fiarelor venea profesorul Georgica si te lua la intrebari; daca se prindea ca nu ai habar, te executa repede. Daca il pacaleai si aveai papagal, iti mai punea 2-3 intrebari si iti dadea examenul. Omul asta, saracul, (acum nu mai traieste) era pasionat de fiarele lui, iar unii smecheri, cum era colegul meu S.M., se prefaceau extraordinar de interesati de suruburile si robinetii masinilor si ii puneau niste intrebari alambicate, exersate mai inainte cu ofiterul tehnic, un tip simpatic si apropiat noua, locotenentul B.M. Bietului "Georgica" i se umfla pieptul de mandrie si se lansa in explicatii din ce in ce mai intortocheate si mai lungi, pana intra in criza de
timp si urgenta examenul devenind mai putin pretentios, spre marea noastra usurare. Saracul Georgica ! Noua ni se parea ca este absurd si marginit, dar s-a luptat cu militienii de la Circulatie pentru ca fiecare dintre noi sa primim permisul de conducere categoriile B si C, care ne asigura chiar o meserie in plus in acele timpuri, in care puteai sa zbori din armata mult mai repede decat si-ar inchipui astazi cineva. Si nu exista demisia !
Nu voi mai scrie despre cazarma, de fapt despre scoala de ofiteri. Doar atat: pe nici unul dintre noi nu ne-a indoctrinat, indiferent cat de mult socialism stiintific bagau in noi; in schimb ne-a invatat o meserie complexa, grea dar cu valente umaniste de neinchipuit pentru cei care astazi vad pe strada doar cliseul SMURD. Le multumesc tuturor profesorilor mei, militari si civili, pentru faptul ca veneau la ore intotdeauna la timp, pregatiti si dispusi sa ne arate tot ceea ce stiau, fara ca noi sa le dam "atentii" si fara sa fie nevoie de meditatii ca sa trecem anul. Si inca ceva: ne tratau pe toti la fel, indiferent daca unii dintre noi eram copiii sau nepotii unor ofiteri superiori, cu grade "grele" si mai ales indiferent daca exista posibilitatea ca, in timp si din cauza sortii oarbe, unii dintre noi sa le devenim sefi - asa cum de fapt s-a si intamplat, in unele situatii.
